spot_img

Accidente rutiere, cu victime, în zilele de sărbătoare

În zilele de Paște, în Gorj, au fost raportate mai multe accidente rutiere. În unele cazuri, victimele rezultate în urma evenimentelor nefericite au ajuns la spital. ” La data de 21 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin apel 112 de un tânăr, de 15 ani, din comuna Logrești, cu privire la faptul că în localitatea Berlești a avut loc un eveniment rutier cu victime.  Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 20 de ani, din comuna Bustuchin, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 A Berlești, pe raza satului Pârâu Viu, într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un pod din fier de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, a rezultat rănirea a doi pasageri din autoturism, în vârstă de 15 și 17 ani, aceștia fiind preluați de ambulanță și transportați la Spitalul Târgu-Cărbunești pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând să îi fie recoltate probe biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

S-a aruncat în fața trenului

Inciden grav în Târgu Jiu. O femeie de 75...

Ziua Recoltei la Târgu Jiu 

Târgujieni au sărbătorit ziua recoltei. Într-un cadru specific toamnei,...

Pieton acroșat pe o stradă din Târgu Jiu

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost...

Noi lucrări derulate de Aparegio

Aparegio Gorj continuă investițiile necesare modernizării rețelelor de apă...

Accident cu victime la Drăguțești

4 victime au ajuns la spital în urma unui...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED TARGU-JIU, anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
11 ° C
11 °
11 °
84 %
1.8kmh
52 %
D
11 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
11 °
J
14 °