spot_img

Încă doi rezidenți la Spitalul Județean

Doi medici rezidenți primul an, specialitatea Radiologie, s-au întâlnit, cu managerul Dumitru Vienescu. Aceștia au ocupat posturile scoase la examenul de Rezidențiat de către unitatea medicală.
Doctorul Zanfir Alina Nicoleta și doctorul Salan Ana-Maria Roberta au absolvit studiile Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, alegând specialitatea Radiologie.
Ambii medici rezidenți sunt originari din municipiul Craiova și vor efectua stagiile de pregătire în Rezidențiat în Centrul Universitar Craiova, la fel ca și ceilalți medici rezidenți care au ocupat un post în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
De asemenea, trebuie menționat faptul că și doctorul Burtea Maria Valentina, medic rezident primul an specialitatea Radiologie, cât și doctorul Cacuci Ana, medic rezident primul an specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), au ocupat posturile scoase la Rezidențiat de către unitatea sanitară.
Doctorul Burtea este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, iar medicul Cacuci Ana a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara. Dr Cacuci este originară din județul Mehedinți, comuna Eșelnița.
„Reamintim că la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost disponibile pentru Rezidențiat 2025: 1 post de medic rezident anestezie -terapie intensivă, 2 posturi medici rezidenți cardiologie, 3 posturi medici rezidenți radiologie și imagistică medicală, toate posturile fiind ocupate”, subliniază reprezentanții unității medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Revelion spectaculos la Târgu Jiu: show cu laser, efecte pirotehnice și DJ în noaptea dintre ani

Municipiul Târgu Jiu se pregătește de o trecere spectaculoasă...

Concedieri colective la Minprest Rovinari: peste 100 de angajați vor pleca acasă

Anul 2026 începe cu o veste grea pentru angajații...

Runcu beneficiază de primele 280 de racorduri de canalizare prin Programul Prima Conectare

Programul Prima Conectare se află în plină desfăşurare. Vorbim...

Cine este vinovat de creșterea taxelor și impozitelor, în Târgu Jiu!

Majorarea taxelor și impozitelor locale la nivelul Municipiului Târgu...

Scandal urmat de șapte rețineri, la Padeș

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați...

Accident cu două ATV-uri, în Rânca

Doi tineri au ajuns la spital după ce două...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
-3.8 ° C
-3.8 °
-3.8 °
91 %
1.9kmh
95 %
S
-4 °
D
-0 °
lun
2 °
mar
2 °
mie
4 °