spot_img

Aproape 1.800 de concedieri la Complexul Energetic Oltenia. Impact major pentru județul Gorj

Planul de restructurare al Complexul Energetic Oltenia a fost aprobat joi, 12 martie, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, confirmând un nou val de concedieri care va afecta puternic comunitățile din Gorj.

Potrivit deciziei, 1.476 de salariați vor fi disponibilizați începând cu 1 aprilie, iar alte 317 persoane vor pleca din companie de la 1 mai. În total, aproape 1.800 de angajați vor părăsi sistemul energetic într-o perioadă foarte scurtă.

Măsura vine pe fondul presiunilor financiare asupra companiei și al angajamentelor asumate în procesul de restructurare și tranziție energetică. Totuși, pentru județul Gorj, unde industria minieră și energetică reprezintă principalul motor economic, efectele sunt considerabile.

Gorjul este considerat de ani buni un județ monoindustrial, dependent în mare măsură de activitatea mineritului și a producției de energie. Reducerea masivă a locurilor de muncă amplifică incertitudinea pentru mii de familii și pentru economia locală.

În lipsa unor investiții majore și a unor alternative economice reale, tot mai multe voci din spațiul public acuză faptul că deciziile politice și interesele de moment au contribuit, în timp, la slăbirea economică a județului. Criticii spun că promisiunile repetate privind diversificarea economiei și dezvoltarea unor noi industrii au rămas, în mare parte, doar la nivel declarativ.

În acest context, concedierile anunțate la Complexul Energetic Oltenia riscă să accentueze problemele sociale din zonă și să pună o presiune suplimentară pe un județ care se confruntă deja cu depopulare și lipsa oportunităților economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Discuții la CEO cu directorul Plaveti despre viitorul angajaților. Peste 1.700 de locuri de muncă sunt în pericol

Protestele continuă la sediul Complexul Energetic Oltenia, unde angajații...

Invitații pentru spectacolul „Ziua Olteniei – Cântec și joc în țara lui Brâncuși”, disponibile la Primăria Târgu Jiu

Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță că invitațiile pentru spectacolul...

A început „Curățenia de primăvară” în Târgu Jiu. Intervenții zilnice în toate cartierele

Primăria Municipiului Târgu Jiu a demarat programul anual „Curățenia...

Percheziții în Gorj. Folosea fete pentru prostituție!

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU, anunţă întreruperea furnizării...

Poluare lângă râul Motru

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au finalizat astăzi un...
Județul Gorj
câțiva nori
6.1 ° C
6.1 °
6.1 °
43 %
1.5kmh
11 %
vin
4 °
S
16 °
D
13 °
lun
13 °
mar
11 °