spot_img

Târgu Jiu: S-a spânzurat în celulă

Un bărbat reținut pentru omor s fost descoperit fără suflare în celula de detenție. Din primele date acesta s-a spânzurat.

„La data de 09.05.2025, ora 00:09, un polițist din cadrul CRAP al IPJ Gorj, a sesizat prin apelul 112, faptul că un bărbat de 56 de ani, din comuna Urdari, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, este inconștient într-o cameră de detenție.

La fața locului a sosit un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare, dar la ora 01:05, personalul medical a declarat decesul persoanei încarcerate. Din dispoziția conducerii I.P.J. Gorj, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă constituită din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și șeful CRAP Gorj. Despre eveniment a fost informat și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.   Polițiștii au efectuat cercetări, fiind însoțiți și de medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, care a concluzionat faptul că decesul s-a datorat unei asfixii mecanice prin spânzurare. Pe cap, trunchi și membre nu s-au constatat alte leziuni traumatice.  În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un polițist CRAP Gorj l-a observat pe bărbat, în interiorul camerei de detenție, având înfășurat în jurul gâtului, firul metalic al telefonului montat pe perete și destinat folosirii de către persoanele încarcerate.  Cadavrul susnumitului a fost ridicat și transportat la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.  Bărbatul a fost încarcerat la data de 03.05.2025, fiind arestat preventiv la data de 04.05.2025 de către Tribunalul Gorj pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției.

Bărbatul încarcerat fusese diagnosticat cu o formațiune tumorală de hemilimbă stângă fixată în planșeul lateral și schizofrenie paranoidă.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
26 ° C
26 °
26 °
39 %
2.5kmh
80 %
vin
25 °
S
20 °
D
22 °
lun
21 °
mar
17 °