spot_img

Începe reabilitarea Parcului Central din Târgu Jiu

Începe reabilitarea Parcului Central, cel care adăpostește operele lui Constantin Brâncuși. Peste 17 milioane de euro vor fi investite în spații verzi și mobilier.

„Intră în derulare două proiecte ample, primul prevăzând reabilitarea zonei din apropierea Aleii Scaunelor. Avem în vedere reconfigurarea zonelor verzi, realizarea unor bariere de vegetație, realizarea unor rigole din piatră cubică pentru preluarea apelor pluviale, mutarea și reconfigurarea zonelor de joacă din apropiere, înlocuirea mobilierului existent, delimitarea unor zone de relaxare și multe altele.

Al doilea proiect prevede reabilitarea întregului parc, cu accent pe zonele verzi care vor fi și reconfigurate, modernizarea tuturor aleilor, refinisarea scărilor și rampelor, reabilitarea împrejmuirii existente, înlocuirea mobilierului etc.

Cu alte cuvinte, avem în vedere transformarea parcului într-o grădină publică superbă, demnă de operele pe care le găzduiește.

Primul proiect se află în faza de licitație pentru realizarea lucrărilor și are o valoare totală ce se apropie de 10 milioane de euro, fonduri europene. Cel de-al doilea proiect, tot cu finanțare europeană, se ridică la valoarea de aproximativ 7 milioane de euro”, transmite Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI JIU anunţă întreruperea...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °