spot_img

Măicuță și preot, cu mașina în râul Jiu

Un eveniment nefericit a avut loc pe defileul Jiului. Un preot și o măicuță au ajuns cu mașina în apa râului. „În jurul orei 16:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe Defileul Jiului în care a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane și care s-a răsturnat în apa râului Jiu.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje specializate în misiuni de salvare, cu 2 autospeciale de intervenție, o ambarcațiune de salvare și o ambulanță SMURD, precum și 2 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, totodată, fiind alertate și echipajele din cadrul Salvamont.

Echipajele de intervenție sosite la fața locului au constatat că cele două persoane erau conștiente, cooperante și reușiseră să iasă parțial pe geamul autovehicului.

Colegii noștri au intervenit cu ajutorul mijloacelor din dotare și au reușit să le salveze pe cele două persoane care au fost evaluate medical și urmează să fie transportate la spitalul din Bumbești-Jiu.Din discuții se pare ca femeia are 71 de ani, iar bărbatul 70”, a transmis ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
26 ° C
26 °
26 °
39 %
2.5kmh
80 %
vin
25 °
S
20 °
D
22 °
lun
21 °
mar
17 °