Un tânăr de 19 ani și un pasager de 18 ani au fost răniți în urma unui accident produs marți seara pe DN 67C, pe direcția Novaci – Rânca. Autoturismul în care se aflau a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod, după ce șoferul ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă periculoasă.
„În timp ce conducea un autoturism, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un cap de pod”, au transmis polițiștii gorjeni.
Cei doi tineri, ambii din orașul Novaci, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.



