spot_img

Zi albastră la DGASPC Gorj

Activități colorate și pline de emoție desfășurate de copiii din centrele sociale, beneficiari ai Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului Gorj, cu ocazia zilei de 2 aprilie, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Printr-un program complex de acțiuni, cei mici au reușit să se joace și să le arate celor care nu cunosc,deja, care sunt nevoile speciale ale persoanelor cu autism.

Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu-Jiu și Complexul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități (CRCD) Târgu-Jiu au marcat această zi prin multiple activități de recreere și socializare, desfășurate atât la nivelul centrelor, cât și în exterior, sub sloganul ”Azi port albastru”. Astfel, cei mici s-au bucurat de o zi specială, fiind antrenați în jocuri și concursuri diverse. Însoțiți de personal de specialitate, copiii de la CSCCH Târgu-Jiu au participat la construirea unui puzzle de mari dimensiuni, alături de specialiști, părinți și voluntari, după care au făcut o plimbare pe centrul pietonal al municipiului Târgu-Jiu, purtând în mâini steluțe albastre confecționate de ei împreună cu personalul din centru. Cu această ocazie s-au împărțit pliante cu tematica autismului în scopul informării și sensibilizării opiniei publice în privința acestei boli. În jurul prânzului, micuții au ajuns în Parcul Coloanei Infinitului, unde au lansat spre infinitul cerului zeci de baloane albastre.

„La nivelul județului Gorj, în statisticile DGASPC, se regăsesc peste 250 de copii diagnosticați cu autism. Scopul activităților derulate cu ocazia Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului este de a atrage atenția asupra nevoilor particulare pe care le au persoanele cu autism. Fiecare ființă umană are valoare. A o remarca și a-i crea condițiile să se dezvolte este, înainte de toate, uman, dar și un semn de sănătate și inteligență socială. Salutăm responsabilitatea socială, conștiința!”, a transmis directorul general al DGASPC Gorj, Laurențiu Diaconescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI JIU anunţă întreruperea...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °