spot_img

La un pas de proteste! Sindicaliștii din Sănătate vor să iasă în stradă!

Sindicaliştii din Sănătate ameninţă cu reluarea protestelor dacă proiectul de Ordonanţă a Guvernului privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice va fi aprobat.

În acest context, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” atenţionează public Executivul asupra impactului negativ pe care îl are proiectul de OUG aflat în dezbatere publică asupra angajaţilor din Sănătate şi a capacităţii unităţilor sanitare de-a asigura servicii publice.

„În condiţiile în care deja inflaţia a redus deja salariile reale cu 42,72% raportat la 1 ianuarie 2018, scăderea suplimentară a unora dintre venituri accentuează într-un mod periculos problemele cu care se confruntă profesioniştii din Sănătate. Aşa cum am precizat în mod sistematic în ultimele luni, în discuţie poate fi doar creşterea veniturilor angajaţilor din Sănătate, nivelul minim de referinţă fiind compensarea pierderilor determinate de inflaţie”, susţin reprezentanţii sindicali, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice va conduce la eliminarea drepturilor la indemnizaţia de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru o parte semnificativă a angajaţilor din Sănătate, susțin sindicaliștii.

„Această măsura va afecta circa 24,4% din angajaţii din spitale, pierderea este de circa 466 lei brut/ lună. Este vorba atât despre medici (care reprezintă circa 65% din angajaţii care pierd), cât şi de angajaţii din alte categorii salariale. Creşterea veniturilor salariale ale asistentelor medicale din aceste locuri de muncă (în situaţia în care putem face aplicabile – prin modificarea lor – prevederile OUG nr. 63/ 2023) va fi anulată în astfel de cazuri de pierderea acestor drepturi. Pierderile amintite la punctul anterior vor determina un efect de tipul legii consecinţelor neintenţionate a acestui act normativ, ce va interveni pe zona asistentelor medicale din serviciile UPU, AŢI şi alte câteva servicii: deoarece salariile brute ale acestor angajaţi ating şi depăşesc discret pragul stabilit de actul normativ în special datorită turelor şi lucrului în zilele libere legale, măsura va exercita un caracter inhibitor la adresa participării la asigurarea continuităţii furnizării serviciilor medicale. Consecinţa o va constitui scăderea capacităţii spitalelor de a asigura serviciile publice în aceste specialităţi”, notează sursa citată.

Federaţia sindicală subliniază faptul că va exista o inechitate majoră, creată de utilizarea ca referinţă a unui prag salarial.

Sursa: Știrileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Bazinele de înmagazinare apă Pojogeni Cerat vor fi igienizate

Aparegio Gorj-Ced Târgu-Cărbunesti, anunță întreruperea furnizării apei potabile in...

Fântânile arteziene din Târgu Jiu, pregătite pentru vară. Apar și jocuri de apă și lumini în centrul pietonal

Administrația locală din Târgu Jiu desfășoară în această perioadă...

Terorizată de vecin, l-a dat pe mâna poliției

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați...

Avarie la rețeaua de apă de la Motru

Aparegio Gorj S.A. C.E.D MOTRU anunță întreruperea furnizării apei...

Minoră pe motocicleta, acroșată de un șofer neatent

Polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel...

Avarie la rețeaua de apă de la Sadu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU, anunţă intreruperea furnizarii...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
67 %
2.1kmh
100 %
mar
14 °
mie
8 °
J
12 °
vin
14 °
S
16 °