spot_img

Peste 13.000 de plăţi cu cardurile de energie în prima zi – Cum pot achita facturile românii nevoiași

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă, luni seară, că au fost efectuate peste 13.000 de plăţi cu cardurile de energie, în valoare de 4,3 milioane de lei.

 

„Astăzi, până la ora 16.00, au fost realizate 𝟭𝟯.𝟬𝟭𝟮 𝗽𝗹𝗮̆𝘁̦𝗶 cu cardurile de energie în valoare de 𝟰.𝟯𝟳𝟱.𝟲𝟬𝟱 𝗹𝗲𝗶. Reamintim că astăzi a fost prima zi în care beneficiarii ajutoarelor au putut face plăți cu cardurile de energie.

Informații detaliate despre cardurile de energie, precum și îndrumări pot fi obținute la call center-ul Poștei Române: 𝟬𝟯𝟭𝟵𝟵𝟲𝟲.

Începând din 20 februarie, se pot efectua plăți pentru facturile la utilități prin intermediul cardurilor de energie acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile. Cardurile, oferite din fonduri europene nerambursabile ce erau în risc de pierdere în perioada de programare 2014-2020, sunt emise și distribuite de Compania Naţională Poşta Română.

Beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:

-Direct la poștaș;

-La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;

-Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție: https://www.posta-romana.ro/sprijin-pentru-romania.html.

Sursa: Realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

„Film în Parc” a debutat cu succes la Târgu Jiu. Proiecțiile vor continua în cartiere pe tot parcursul verii

Prima ediție din această vară a evenimentului „Film în...

Primarul orașului Tismana, reținut pentru 24 de ore

Primarul orașului Tismana, Narcis Petre Remetea, a fost reținut...

Funcționarii unei primării „călcați” de oamenii legii

În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare...

Parc fotovoltaic la Târgu Jiu: investiție europeană pentru reducerea costurilor cu energia

Municipiul Târgu Jiu va beneficia de un parc fotovoltaic...

Intervenție contracronometru în Drăguțești: bărbat surprins sub un cap tractor, resuscitat la fața locului

Mobilizare impresionantă de forțe de intervenție, miercuri, în comuna...

Micii târgujieni așteptați la Film în Parc

FILM ÎN PARC revine în Parcul Debarcader mâine, 25...
Județul Gorj
cer senin
19.7 ° C
19.7 °
19.7 °
67 %
1.4kmh
0 %
S
31 °
D
33 °
lun
34 °
mar
34 °
mie
32 °