spot_img

Când se întorc elevii la școală. Ce spun reprezentanții ISJ Gorj!

Revenirea elevilor gorjeni la școală continuă să fie sub semnul întrebării. Astăzi, conducerea Inspectoratului Școlar Județean urmează să decidă dacă, de luni, copiii se vor întoarce în bănci, sau vor intra în Săptămâna Verde, o activitate ce nu va presupune prezența fizică în clase.

Cutremurele din județul nostru pun în încurcătură activitatea învățământului gorjean.

„Nu vorbim despre o singură școală, vorbim de foarte multe școli la nivelul județului Gorj. În funcție și de dinamica evenimentelor se vor lua cele mai bune măsuri pentru că nimeni nu-și dorește ca revenirea elevilor și a cadrelor didactice să se producă cu temeri sau cu sentimente negative. Toată lumea își dorește siguranța elevilor și a profesorilor”, a declarat Ionuț Catrina, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, la Radio Infinit.

Activitățile seismice din județul Gorj au afectat numeroase școli. Unele dintre ele au intrat deja în reparații, dar sunt și cazuri, cum este școala din comuna Arcani, care va fi demolată. Specialiștii au concluzionat că aceasta nu mai prezintă siguranță pentru elevi și cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI JIU anunţă întreruperea...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °