spot_img

Operație în premieră la Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu

O echipă de medici formată din Dr. Dragoș Coldușu, neurochirurg și Dr. Bogdan Niculescu, ortoped, dar și medici anesteziști, alături de asistenți medicali din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au efectuat o nouă operație în premieră. Este vorba despre o intervenție la coloană, a doua zi pacientul fiind externat pentru a merge acasă.

Operațiile pentru care pacienții băteau sute de kilometrii vor putea fi efectuate și la Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu. Echipa de medici din unitatea sanitară fac pași importanți pentru a aduce actul medical, desfășurat la Târgu Jiu, la nivelul celor din marile orașe. Recent, o pacienta a scăpat de durerile supărătoare cauzate de o problemă medicală la coloană. După intervenția ce a durat câteva ore, femeia s-a ridicat de pe pat fara disconfort.

„Fiind o operație minim invaziva făcuta sub microscop operator, lezarea structurilor musculare si osoase a fost minimă astfel încât pacienta s-a putut ridica din pat în prima zi post operatorie și mi-a povestit că durerile și amorțela au dispărut și că își simte piciorul liber din nou. Am urmărit-o încă o zi până pe 3 februarie, apoi neavând acuze, a dorit să meargă acasă, așa că vineri a doua zi după operație i-am făcut externarea. Acum am reușit să deschid acest drum, dar scopul este sa dezvolt ce am început, și fiindcă acum spitalul dispune de instrumentar și aparatură de top, practic aceleasi cu care am lucrat in Germania, dorința mea e de a mări acest compartiment de neurochirurgie și împreună cu alți colegi să putem asigura gărzi și operații de urgență precum si monitorizarea pacienților neurochirurgicali de către un medic neurochirurg 24h/24h”, a transmis medicul Dragoș Coldușu, neurochirurg la SJU Târgu Jiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

S-a aruncat în fața trenului

Inciden grav în Târgu Jiu. O femeie de 75...

Ziua Recoltei la Târgu Jiu 

Târgujieni au sărbătorit ziua recoltei. Într-un cadru specific toamnei,...

Pieton acroșat pe o stradă din Târgu Jiu

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost...

Noi lucrări derulate de Aparegio

Aparegio Gorj continuă investițiile necesare modernizării rețelelor de apă...

Accident cu victime la Drăguțești

4 victime au ajuns la spital în urma unui...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED TARGU-JIU, anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
11 ° C
11 °
11 °
84 %
1.8kmh
52 %
D
11 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
11 °
J
14 °