spot_img

Alunecări de teren în Gorj: autoritățile așteaptă bani de la Guvern pentru reparații

Precipitațiile abundente, din ultima perioadă au provocat alunecări de teren în municipiul Târgu Jiu și în două comune din județul Gorj. Pentru a repara pagubele produse, autoritățile județene așteaptă fonduri de la Guvern.

Autoritățile locale vor fi cele care vor evalua pagubele.

„Avem două alunecări de teren în municipiul Târgu Jiu. Este una în Preajba și una care a afectat drumul de acces către stația de tratare a apei și împrejmuirea de la stația de tratare a apei tot în Târgu Jiu. De asemenea, este vorba de localitatea Peștișani, satul Seuca, unde într-adevăr a fost afectat drumul de acces. Alunecarea de teren avut loc chiar astăzi. Este comisia mixtă care a fost convocată. Merge la fața locului pentru constatare și pentru evaluare, urmând ca în baza raportului pe care îl face să vedem care sunt demersurile pe care le decid. Şi la Roșia de Amaradia s-a convocat comisia mixtă, numai că nu știu dacă în cursul zilei de astăzi vor merge și la Roșia de Amaradia pentru că e destul de mult de mers. Sunt cinci instituții și atunci, în funcție de timp și de cât va dura pentru fiecare constatare, vom vedea dacă vor ajunge şi acolo”, a declarat prefectul județului Gorj, Cristina Cilibiu, într-un interviu la Radio Infinit.

Din fericire, în județul Gorj pagubele produse de alunecările de teren au fost doar materiale.

„În satul Seuca, având în vedere că a fost o alunecare de teren, sunt câteva familii unde se ajunge mai greu în momentul de față, dar nu s-a pus problema să rămână fără apă sau să nu poată să își asigure cele necesare pentru traiul de zi de zi. Vom vedea exact situația, pentru că tocmai de aceea au fost făcute aceste demersuri și aceste rapoarte operative către Prefectură. În funcție de ce se va decide și de constatările făcute de către comisia mixtă, se vor face documentații pentru a obține fonduri prin Compania Națională de Investiţii pentru Situații de Urgență”, a mai precizat Cilibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Minoră pe motocicleta, acroșată de un șofer neatent

Polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel...

Avarie la rețeaua de apă de la Sadu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU, anunţă intreruperea furnizarii...

Distracție pe cinste la Happy Easter, eveniment organizat în Târgu Jiu 

Atmosferă de sărbătoare, muzică și voie bună la evenimentul...

Contract de peste 25 milioane lei pentru modernizarea sistemelor de apă și canalizare din Rovinari și Turceni

Aparegio Gorj S.A. cu sprijinul antreprenorul Nedeias Group SRL,...

Bani furați de la un bunic din Motru

Polițiști din Motru au identificat, reținut pentru 24 de...

Zici de sancțiuni, aplicate de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...
Județul Gorj
cer fragmentat
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
60 %
1.1kmh
58 %
D
18 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
11 °
J
13 °