Un jandarm care asigură paza și protecția la Judecătoria Motru a salvat viața unui bărbat care se prăbușise pe holurile instituției. Jandarmul a resuscitat victima până la sosirea echipajului de Ambulanță.
Întreaga poveste a fost făcută publică de reprezentații Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj. Jandarmul care a acordat primul ajutor se numește Martinescu Procopie.
„Pe timpul executării serviciului de pază și protecție instituțională la Judecătoria Motru, colegul nostru, plutonier adjutant șef Martinescu Procopie din cadrul Detașamentului de Jandarmi Motru a intervenit și a salvat viața unei persoane care se prăbușise după ce ieșise din sala de judecată.
Persoanei în vârstă de 65 ani, i-a venit rău după ce a ieșit din sala de judecată, încercase să se sprijine de un perete dar a căzut, fiind inconștient.
Auzind căzătura, colegul nostru a intervenit urgent, a solicitat unei persoane feminine să apeleze numărul de urgenţă 112, a eliberat holul de persoanele curioase, a deschis geamul pentru a aerisi zona, i-a desfăcut geaca și hainele pentru a-i elibera pieptul și a efectuat manevre specifice de resuscitare timp de aproximativ 10 minute.
Ulterior sosirii personalului medical de la Ambulanța Motru, acesta a continuat manevrele de resuscitare sub supravegherea personalului medical timp de încă 5 minute, până la apariția primelor semne vitale
Persoana fiind stabilizată, a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Motru pentru investigații și tratament de specialitate iar colegul nostru și-a reluat activitățile specifice.
Personalul medical de specialitate a confirmat faptul că rapiditatea de intervenție în acest caz prin efectuarea de către colegul nostru a manevrelor de resuscitare, a condus la salvarea vieții persoanei respective”, au transmis reprezentanții IJJ Gorj.
Aceasta nu a fost singura dată când jandarmul Martinescu a acordat primul ajutor unei persoane căreia i s-a făcut rău în incinta Judecătoriei Motru.
„Colegul nostru a menționat cu modestie că și-a făcut datoria ca oricare alt coleg și că nu este prima intervenție de acest gen, în decursul activității profesionale la Judecătoria Motru, a mai intervenit în sprijinul unui cetățean care suferise o criză de epilepsie pe scările de acces în instituție și la o altă persoană care i-a venit rău chiar în sala de judecată, acesta știind că intervenția de urgență poate salva vieți.
Apreciem deosebit fapta colegului nostru, implicarea lui și profesionalismul de care a dat dovadă”, a mai transmis IJJ Gorj.