spot_img

Protest pentru CE Oltenia

Alba neagra cu Complexul Energetic Oltenia. Soarta companiei stă între declarații ambiguele ale ministerului și cele ale Comisiei Europene. Deși ministrul Bogdan Ivan a declarat că a purtat negocieri pentru amânarea planului de restructurare, de la Bruxelles vin vești că statul Român nu ar fi făcut nimic în acest sens. Este semn clar că și de această dată gorjenii sunt mințiți. În spatele CE Oltenia se află lideri politici cu interese clare, interese care i-au îmbogățit peste noapte. Între timp, la Gorj, parte din sindicate sunt ținute de hățuri de politicieni.

„Deoarece au trecut cel puțin 120 de ore de la declarațiile ministrului energiei, Bogdan Ivan, peste 100 de ore de la declarațiile fostului ministru al energiei, Virgil Popescu, și peste 72 de ore de la declarațiile prim-ministrului României, Ilie Bolojan, declarații foarte clare în privința închiderii grupurilor energetice pe bază de cărbune, iar în tot acest timp și în urma acestor declarații, șefii federațiilor sindicale din C.E.Oltenia nu au avut absolut nici o reacție de ACȚIUNE și ÎMPOTRIVIRE, mâine, luni, 6 octombrie 2025, de la orele 16:00, o să fiu prezent în fața Prefecturii Tg-Jiu, în semn de protest împotriva GENOCIDULUI SOCIAL la care este condamnat județul Gorj, în contextul închiderii grupurilor energetice pe bază de cărbune! Revendicarea este simplă și clară!Nu închideți ce deja funcționează, și nu sacrificați comunități întregi, pentru iluziile voastre puse pe hârtie!”, a transmis fostul lider sindical Manu Tomescu, proaspet pensionar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Minoră pe motocicleta, acroșată de un șofer neatent

Polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel...

Avarie la rețeaua de apă de la Sadu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU, anunţă intreruperea furnizarii...

Distracție pe cinste la Happy Easter, eveniment organizat în Târgu Jiu 

Atmosferă de sărbătoare, muzică și voie bună la evenimentul...

Contract de peste 25 milioane lei pentru modernizarea sistemelor de apă și canalizare din Rovinari și Turceni

Aparegio Gorj S.A. cu sprijinul antreprenorul Nedeias Group SRL,...

Bani furați de la un bunic din Motru

Polițiști din Motru au identificat, reținut pentru 24 de...

Zici de sancțiuni, aplicate de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
12.4 ° C
12.4 °
12.4 °
58 %
0.8kmh
100 %
D
13 °
lun
16 °
mar
14 °
mie
8 °
J
14 °