spot_img

Medic nou la Spitalul Județean. Specializarea sa este foarte căutată!

Un nou medic specialist se alătură echipei din cadrul Secției Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu! Este vorba despre doctorul Ionuț Alexandru Vătau.

 

Acesta și-a început deja activitatea curentă în cadrul Secției Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Medicul activează în linia de gardă a acestei secții din luna martie a acestui an și este foarte apreciat de pacienți.

Medicul Vătau s-a alăturat, astfel, echipei din Secția de Gastroenterologie, compusă din Dr. Cristina Pană, medic primar gastroenterologie, Dr. Roxana Gheorghițoiu, medic specialist gastroenterologie, Dr. Oana Lunceanu, medic specialist gastroenterologie și Dr. Cecilia Stoichițoiu, medic primar medicină internă.

Absolvent al Universitatii de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” Timisoara, generația 2011-2017, dr. Alex Vătau a fost încadrat la Spitalul „Sfântul Ștefan” Rovinari ca medic rezident și s-a pregătit în Timișoara, la Centrul Universitar Timișoara la Clinica de Gastroenterologie și Hepatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” în perioada 2018-2022. A devenit medic specialist în ianuarie 2023 și a început activitatea la Spitalul „Sfântul Ștefan” Rovinari, de acolo transferându-se la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

 

Dr. Alex Vătau este dedicat complet pacienților săi, oferind o atenție deosebită fiecărui caz în parte, iar abordarea sa empatică și abilitățile sale îl ajută să ofere cele mai bune soluții de tratament, adaptate nevoilor individuale ale fiecărui pacient. Experiența acumulată și profesionalismul său îl recomandă ca un medic de încredere.

 

Dr. Vătau are competențe în Ecografie abdominală și Endoscopie digestivă nivel I (endoscopie digestivă superioară și inferioară diagnostică, polipectomiile și hemostază endoscopică), Ultrasonografie abdominală; Fibroscan.

De asemenea, Dr. Vătau este membru în următoarele societăți științifice: Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH), Societatea Română de Endoscopie Digestivă (SRED), Societatea Română de Ultrasonografie în Medicina şi Biologie (SRUMB).

Este o persoană comunicativă care manifestă spirit de echipă, calități dobândite în urma organizării de workshop-uri în perioada studenției și a rezidențiatului. Tot atunci a făcut parte din comitetul organizatoric al congreselor și conferințelor naționale și europene, ca de exemplu al 39-lea Congres Național de Gastroenterologie și Hepatologie, Timișoara 2019; 18th World Federation for Ultrasound in Medicine and Biology Congress, Timișoara 2022 etc.

Medicul specialist Alex Vătau va activa, din luna septembrie și în cadrul Cabinetului de Gastroenterologie din Ambulatoriul Integrat al SJU Târgu-Jiu, programările putându-se face la nr. de telefon 0741.151.346.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Minoră pe motocicleta, acroșată de un șofer neatent

Polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel...

Avarie la rețeaua de apă de la Sadu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU, anunţă intreruperea furnizarii...

Distracție pe cinste la Happy Easter, eveniment organizat în Târgu Jiu 

Atmosferă de sărbătoare, muzică și voie bună la evenimentul...

Contract de peste 25 milioane lei pentru modernizarea sistemelor de apă și canalizare din Rovinari și Turceni

Aparegio Gorj S.A. cu sprijinul antreprenorul Nedeias Group SRL,...

Bani furați de la un bunic din Motru

Polițiști din Motru au identificat, reținut pentru 24 de...

Zici de sancțiuni, aplicate de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...
Județul Gorj
câțiva nori
17.3 ° C
17.3 °
17.3 °
37 %
3.1kmh
15 %
S
17 °
D
17 °
lun
14 °
mar
11 °
mie
10 °