spot_img

Rețea electrică nouă, într-un cartier din Târgu Jiu 

Rețeaua electrică din cartierul Preajba, din Municipiul Târgu Jiu va fi refăcută. Zona care a rămas în beznă după ce Doreii au efectuat diverse lucrări, intră intr-un proces de reabilitare. În zonă vor fi montați 55 de stâlpi electrici.

„Consiliul Local a aprobat documentația și indicatorii tehnici pentru reabilitarea sistemului de iluminat public din cartierul de tineri de la Preajba. Este o investiție a cărei valoare depășește un milion de lei.

Am discutat cu cetățenii care locuiesc în această zonă și îi asigur că problema iluminatului public se va rezolva. O astfel de investiție cere timp pentru că sunt etape prevăzute de legislație care nu pot fi sărite.

Sistemul de iluminat din zonă a fost afectat în trecut de anumite lucrări, în cele din urmă încetând să mai funcționeze.

Avem în vedere refacerea întregii rețele electrice pentru iluminatul public și montarea a 55 de stâlpi din fibră de sticlă (material rezistent la șocuri) cu înălțimea de 4 metri”, transmite primarul Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Au strâng gunoaiele altora

Responsabilitatea este un act al fiecărui cetățean. Gunoaiele aruncate...

Biciclist accidentat la Iași de Gorj

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost...

Avarie la o conductă de apă

Aparegio Gorj S.A. - CED TARGU-JIU, anunţă modificari in...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED Novaci, anuntă întreruperea furnizării...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED TARGU-JIU, anunţă întreruperea furnizării...

Nou născut înregistrat greșit la naștere

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări...
Județul Gorj
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
69 %
2kmh
2 %
vin
23 °
S
26 °
D
28 °
lun
29 °
mar
28 °