spot_img

Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu este internat la Spitalul Militar Central din Bucureşti, el având o viroză puternică.

Surse apropiate fostului preşedinte au declarat pentru News.ro că Traian Băsescu, în vârstă de 72 de ani, a fost internat în urmă cu câteva zile, simptomele fiind cele ale unei viroze puternice. Aceleaşi surse afirmă că fostul preşedinte a fost internat la Secţia Clinică Boli Infecţioase.

În prezent, starea lui Traian Băsescu este stabilă.

Traian Băsescu  a mai avut probleme medicale. În martie 2022, la puţin timp după decizia instanţei supreme privind colaborarea sa cu Securitatea, el a fost internat la spital în Bruxelles, speculaţiile la acel moment fiind că ar fi avut probleme cardiace.

În 2006, el a fost supus unei operaţii de hernie de disc, iar în 2020 a declarat că a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe la nivelul aortei, într-un spital din Paris, fără a preciza însă momentul intervenţiei.

Sursa: News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Adriana Antoni a ridicat publicul în picioare, la a doua seară a Festivalului Berii din Târgu Jiu

A doua seară a Festivalului Berii din Târgu Jiu...

Accident rutier cu patru mașini implicate, la Cornești. Trei persoane au fost rănite

Un accident rutier în care au fost implicate patru...

Cămin modernizat și noi investiții la Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu

Elevii Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu...

Festivalul Berii la Târgu Jiu

În perioada 21–23 august 2026,  în Parcul Narciselor gorjenii...

Mașină printre mesele unei terase din zona pietonală. Șoferul, căutat de Poliția Locală

Un incident revoltător a avut loc în zona pietonală...
Județul Gorj
cer senin
26 ° C
26 °
26 °
33 %
0.9kmh
7 %
lun
24 °
mar
31 °
mie
26 °
J
29 °
vin
32 °