spot_img

Percheziții după un prejudiciu de 130.000 lei

Un bărbat din Brașov a fost reținut după ce l-a păcălit pe un gorjean cu autorizarea unui parc fotovoltaic.

„La data de 4 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară ( 4 în județul Brașov și unul în județul Olt), la sediul social și punctele de lucru al unei societăți comerciale și locuința administratorului entității economice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținându-se faptul că, în perioada martie 2023-2024, un bărbat de 41 de ani, domiciliat în municipiul Brașov, județul Brașov, a indus și menținut în eroare un gorjean, având calitatea de mandatar al unei societății comerciale, din județul Gorj, cu privire la faptul că îi va realiza studiul de soluție și va obține toate autorizațiile necesare pentru construirea unui parc fotovoltaic, prejudiciul fiind de 130.000 lei.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.

Urmare a probatoriului administrat s-a dispus reținerea bărbatului de 41 de ani, administrator în fapt al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii înșelăciune, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI JIU anunţă întreruperea...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
97 %
0.9kmh
100 %
mar
10 °
mie
14 °
J
17 °
vin
17 °
S
15 °