spot_img

Gorj: Cât costă viața unui copil care a ajuns la SJU Târgu Jiu

În urma incidentului grav de la Spitalul Județean de Urgențe Târgu Jiu, în care un minor de 16 ani a decedat, oficialii cu atribuții de control și sancțiuni au decis ca medicii vinovați să fie trași la răspundere. Astfel, s-a dispus ca doctorii care l-au consultat pe băiat să fie sancționați cu 3000 de lei fiecare.

„Este regretabil ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, iar pe această cale transmitem condoleanţe familiei îndoliate. DSP a fost informată de către SJU Târgu Jiu cu privire la decesul unui copil în vârstă de 16 ani, s-a format o echipă constituită din inspectorii DSP Gorj, această echipă a efectuat un control în baza competenţelor pe care le deţine, iar în urma acestui control au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în cuantum de 6.000 de lei. Una dintre sancţiuni, în cuantum de 3.000 de lei, a fost aplicată medicului chirurg, pentru nerespectarea articolului 163 din Legea 95/2006, iar cealaltă sancţiune, în cuantum de 3.000 de lei, a fost aplicată medicului de gardă de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), pentru nerespectarea ordinului Ministerului Sănătăţii 1.706/2007”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Reamintim că un băiat din Scoarța, de 16 ani, a ajuns în spital acuzând dureri abdominale. În urma consultului i-a fost pus diagnosticul de peritonită, mutat între secții, și așteptând un transfer spre Craiova, pacientul a decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

S-a aruncat în fața trenului

Inciden grav în Târgu Jiu. O femeie de 75...

Ziua Recoltei la Târgu Jiu 

Târgujieni au sărbătorit ziua recoltei. Într-un cadru specific toamnei,...

Pieton acroșat pe o stradă din Târgu Jiu

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost...

Noi lucrări derulate de Aparegio

Aparegio Gorj continuă investițiile necesare modernizării rețelelor de apă...

Accident cu victime la Drăguțești

4 victime au ajuns la spital în urma unui...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED TARGU-JIU, anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
11 ° C
11 °
11 °
84 %
1.8kmh
52 %
D
11 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
11 °
J
14 °