spot_img

Portofel plin cu bani, găsit pe o stradă din Târgu Jiu

Exemplu de onestitate dat de un bărbat din municipiul Târgu Jiu. Acesta a găsit un portofel plin cu bani și o boxă muzicală pe o stradă din oraș. Fără să stea pe gânduri, omul s-a dus cu obiectele găsite direct la Poliție.

În portofel se aflau 500 de lei, 150 de euro și 100 de dolari. Proprietarul, un bărbat din Tulcea, aflat în vizită în Târgu Jiu, a fost identificat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu ajutorul actelor din portofel.  Oamenii legii l-au contactat, iar acesta s-a prezentat la sediul instituției pentru a-și recupera obiectele pierdute.

„Sunt profund recunoscător pentru gestul făcut. Nici nu știam unde le-aș fi putut pierde. Mulțumesc din suflet acestui domn pentru corectitudinea de care a dat dovadă!”, a declarat bărbatul din Tulcea.

Târgujianul a fost felicitat și a refuzat orice recompensă din partea proprietarului, subliniind că a făcut „doar ceea ce era corect”.

Polițiștii au apreciat gestul bărbatului din Târgu Jiu, considerându-l un exemplu demn de urmat pentru comunitate.

„Astfel de gesturi arată că onestitatea și spiritul civic rămân valori importante în societatea noastră”, au transmis oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
55 %
1kmh
100 %
mar
19 °
mie
24 °
J
26 °
vin
22 °
S
26 °