spot_img

Sindicatele amenință cu declanșarea unei greve generale

În urma protestelor extinse, FNME a transmis un comunicat prin care declară că salariații din CEO sunt pregătiți să declanșeze un conflict de muncă.

„Minerii și energeticienii, membri ai sindicatelor asociate Federației Naționale Mine Energie și Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, sunt profund revoltați de atitudinea antisocială manifestată de Ministerul Energiei.

În loc să aplice măsurile de protecție socială prevăzute de ordonanța privind decarbonizarea, respectiv venitul de completare și prevederile legii pensiilor, autoritățile aleg, pentru așa-zisa „eficientizare” a CE Oltenia, să recurgă la încheierea contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată și la concedieri individuale.

Aceste decizii sunt girate prin structurile de conducere ale companiei – Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere și Directoratul – în loc să fie aplicate soluțiile legale de protecție socială destinate salariaților afectați de procesul de decarbonizare.

Nu înțelegem cum un partid aflat la guvernare, care pretinde că promovează principiile social-democrației, poate susține sau tolera astfel de acțiuni.

Dacă autoritățile nu renunță la această abordare abuzivă, suntem pregătiți să intensificăm protestele, să declanșăm conflict de muncă și să mobilizăm toate resursele necesare pentru apărarea drepturilor lucrătorilor pe care îi reprezentăm.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI JIU anunţă întreruperea...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
97 %
0.9kmh
100 %
mar
10 °
mie
14 °
J
17 °
vin
17 °
S
15 °