spot_img

Târgu Jiul, cuprins de credință și emoție! Mii de oameni au ieșit în stradă la procesiunea Sfinților Constantin și Elena

Procesiunea religioasă dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai municipiului Târgu Jiu, a adunat și în acest an sute de credincioși pe străzile orașului. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea locală, s-a desfășurat într-o atmosferă de rugăciune, emoție și unitate, în prezența autorităților locale și a numeroși târgujieni veniți să ia parte la manifestările religioase.

” Mii de târgujieni – am fost din nou o mare comunitate – uniți în credință, respect și recunoștință, la procesiunea dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena, patronii spirituali ai municipiului nostru.

Să vezi orașul vibrând este o dovadă pură că forța comunității noastre stă în valorile pe care le purtăm în suflet.

Vă mulțumesc din inimă tuturor celor care ați fost prezenți. Ați transformat această seară într-o sărbătoare a luminii și a unității.

Sfinții Constantin și Elena să ne ocrotească orașul, să ne aducă liniște în case și gânduri bune!”, este mesajul transmis de Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
31.5 ° C
31.5 °
31.5 °
34 %
1.5kmh
94 %
S
32 °
D
33 °
lun
30 °
mar
31 °
mie
22 °