spot_img

Mii de oameni au privit spre cer la Târgu Jiu. 2 ani de când Ansamblul de la Târgu Jiu este în UNESCO!

Parcul Coroanei fără de Sfârșit a fost neîncăpător în aseară, unde mii de oameni au participat la evenimentul „INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, organizat de Primăria Târgu Jiu pentru a marca doi ani de la includerea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în Patrimoniul Mondial UNESCO și 150 de ani la naștere marelui sculptor.

Publicul a cântat și a aplaudat pe parcursul recitalului susținut de Loredana, Banda Agurida și Orchestra Simfonică București, iar emoția a atins apogeul la finalul concertului. Sute de drone au luminat cerul de deasupra Parcului Coloanei Fără Sfârșit, oferind un spectacol impresionant de lumini.

Momentul care a captat toate privirile a fost apariția chipului lui Constantin Brâncuși, conturat din drone și suspendat deasupra mulțimii. Pentru câteva clipe, marele sculptor a părut că privește de sus miile de spectatori adunați să îi celebreze moștenirea, imagine care a fost întâmpinată cu aplauze și telefoane ridicate pentru a imortaliza momentul.

Pentru cei prezenți, finalul evenimentului a fost unul de neuitat, transformând cerul Târgu Jiului într-o scenă spectaculoasă dedicată lui Constantin Brâncuși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
31.2 ° C
31.2 °
31.2 °
25 %
7.6kmh
51 %
vin
31 °
S
20 °
D
22 °
lun
21 °
mar
17 °