spot_img

Activități informativ-preventive dedicate copiilor și adolescenților participanți la Campul de cercetași „Acasă la Brâncuși”, organizat în comuna Arcani

În perioada 13–15 august, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au desfășurat activități informativ-preventive dedicate copiilor și adolescenților participanți la Campul de cercetași „Acasă la Brâncuși”, organizat în comuna Arcani.

Pe parcursul activităților desfășurate în zilele de 13 și 14 august, polițiștii au discutat cu participanții despre comportamentele și situațiile care îi pot expune riscului de victimizare, oferindu-le recomandări pentru prevenirea unor fapte antisociale și pentru adoptarea unor conduite responsabile.

Temele abordate au vizat, în principal prevenirea victimizării minorilor și identificarea situațiilor de risc; prevenirea bullyingului, promovarea respectului și a toleranței în relațiile dintre copii; prevenirea traficului și consumului de droguri, cu accent pe recunoașterea situațiilor periculoase și evitarea anturajelor sau contextelor care pot favoriza consumul; siguranța în mediul online, prin recomandări privind protejarea datelor personale, interacțiunea cu persoane necunoscute și evitarea accesării sau distribuirii unor conținuturi care pot pune în pericol siguranța copiilor.

 

Discuțiile au avut un caracter interactiv, copiii fiind încurajați să pună întrebări, să prezinte situații cu care s-ar putea confrunta și să identifice împreună cu polițiștii cele mai potrivite modalități de reacție și solicitare a sprijinului unui adult de încredere sau al autorităților.

 

Activitățile preventive au continuat și în data de 15 august, când polițiștii au însoțit copiii participanți la Campul de cercetași în cadrul unei drumeții organizate în zona montană a orașului Tismana și la Casa-Muzeu „Constantin Brâncuși”.

 

Prezența polițiștilor pe parcursul traseului a urmărit, pe lângă informarea și sprijinirea copiilor, prevenirea disparițiilor de minori și a victimizării acestora, prin transmiterea unor recomandări referitoare la deplasarea în grup, respectarea indicațiilor adulților însoțitori, evitarea îndepărtării de grup și anunțarea imediată a unui adult în cazul apariției unei situații de pericol.

Prin astfel de activități, polițiștii urmăresc să transforme prevenirea într-un demers cât mai apropiat de copii, adaptat vârstei și preocupărilor acestora, astfel încât informațiile primite să poată fi aplicate în situații concrete.

Siguranța copiilor este o responsabilitate comună, iar prevenirea începe prin informare, dialog și implicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Adriana Antoni a ridicat publicul în picioare, la a doua seară a Festivalului Berii din Târgu Jiu

A doua seară a Festivalului Berii din Târgu Jiu...

Accident rutier cu patru mașini implicate, la Cornești. Trei persoane au fost rănite

Un accident rutier în care au fost implicate patru...

Cămin modernizat și noi investiții la Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu

Elevii Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu...

Festivalul Berii la Târgu Jiu

În perioada 21–23 august 2026,  în Parcul Narciselor gorjenii...

Mașină printre mesele unei terase din zona pietonală. Șoferul, căutat de Poliția Locală

Un incident revoltător a avut loc în zona pietonală...

Târgu Jiu: Autoturismele parcate ilegal, vor fi ridicate

"Ridicăm autoturismele fără numere de înmatriculare din parcarea subterană...
Județul Gorj
cer senin
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
53 %
1.2kmh
0 %
lun
32 °
mar
31 °
mie
28 °
J
30 °
vin
22 °