spot_img

Bărbat motorizat prin brățară, căzut în cap de la etajul 1

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică au fost sesizați cu privire la faptul că bateria telefonului prin care este monitorizat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Scoarța, a scăzut sub 10%, fapt ce trebuia verificat, pentru ca persoana să mențină dispozitivul în stare de funcționare.

Având în vedere sesizarea, polițiștii s-au deplasat la imobilul situat pe strada Olari, din municipiul Târgu Jiu, unde bărbatul locuiește fără forme legale. La fața locului, polițiștii l-au observat pe acesta la geamul locuinței situate la etajul 1, moment în care s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe o copertină, ulterior pe plafonul unui autoturism și apoi pe sol.

Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Secția UPU Gorj, fiind conștient, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Viorel Caragea a demisionat de la UM Sadu

Viorel-Salvador Caragea a demisionat din funcția de administrator special...

Siegfried Mureșan, desemnat oficial premier. PSD își decide astăzi poziția față de noul Guvern

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 21 septembrie,...

Probleme cu alimentarea cu apă, în Drăgoieni

Aparegio Gorj S.A. - CED TARGU-JIU, anunţă intreruperea furnizarii...

Anunț important pentru locuitorii comunei Drăguțești

Locuitorii din mai multe sate ale comunei Drăguțești sunt...

Se ia apa la Murgești

APAREGIO GORJ S.A- CED TURCENI, anunta intreruperea furnizarii apei...

Investiție de 25 de milioane de dolari la Uzina Mecanică Sadu. Va fi produsă muniție NATO de 155 mm

Uzina Mecanică Sadu intră într-o nouă etapă de dezvoltare...
Județul Gorj
nori împrăștiați
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
88 %
1.2kmh
32 %
mie
16 °
J
18 °
vin
15 °
S
19 °
D
11 °