spot_img

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece 2026–2027.  

 

Reprezentanții instituției anunță că, perioada 1–20 noiembrie 2026, cererile și declarațiile pe propria răspundere pot fi depuse, la sediul primăriei. Ajutorul vizează sezonul rece cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027.

Cine poate beneficia de ajutor

Potrivit anunțului publicat de administrația locală, de acest sprijin pot beneficia familiile care realizează venituri nete lunare de cel mult 1.386 de lei pe membru de familie, precum și persoanele singure ale căror venituri nete lunare nu depășesc 2.053 de lei.

Acordarea ajutorului este condiționată și de bunurile deținute de solicitant sau de familia acestuia. Deținerea anumitor imobile, autovehicule, ambarcațiuni ori depozite bancare poate conduce la excluderea de la acordarea sprijinului.

Ce documente trebuie depuse

Dosarul pentru acordarea ajutorului trebuie să cuprindă următoarele documente, după caz:

Cerere și declarație pe propria răspundere, puse la dispoziție de Compartimentul de Asistență Socială;

Actele de identitate ale membrilor familiei cu vârsta de peste 14 ani;

Certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani;

Documente privind starea civilă, precum certificatul de căsătorie, hotărârea de divorț sau certificatul de deces;

Documente care atestă dreptul de deținere sau folosință a locuinței, precum actul de proprietate, contractul de închiriere, contractul de comodat ori documentele de moștenire;

Dovezi ale veniturilor familiei din luna anterioară depunerii cererii;

Adeverință de salariu net și documente privind tichetele de masă sau mențiunea angajatorului că acestea nu sunt acordate, după caz;

Cupoane de pensie, șomaj, indemnizație pentru persoanele cu handicap, alocație de plasament sau alte documente justificative, după caz;

Ultima factură completă de energie electrică, pentru persoanele care solicită suplimentul pentru energie;

Ultima factură completă de gaze naturale, dacă se solicită sprijin pentru acest serviciu;

Adeverință eliberată de Compartimentul Agricol privind componența familiei și suprafețele de teren deținute.

Ce bunuri pot duce la respingerea cererii

Conform anexei privind bunurile care conduc la neacordarea ajutorului, printre criteriile de excludere se numără deținerea unor clădiri sau spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și a unor terenuri intravilane care depășesc suprafețele prevăzute de lege: 1.200 de metri pătrați în zona urbană și 2.500 de metri pătrați în zona rurală, cu excepțiile menționate în document.

De asemenea, pot conduce la excludere deținerea mai multor autovehicule cu vechime mai mare de 10 ani, a unui autovehicul cu vechime mai mică de 10 ani, cu excepțiile prevăzute pentru transportul persoanelor cu dizabilități, precum și deținerea unor ambarcațiuni cu motor.

Un alt criteriu îl reprezintă existența unor conturi sau depozite bancare ale căror sume totale depășesc de trei ori valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de legea asigurărilor sociale de stat.

Unde se pot obține informații

Persoanele interesate sunt îndemnate să se adreseze Primăriei Comunei Drăguțești, prin Compartimentul de Asistență Socială, pentru obținerea cererilor și declarațiilor necesare, precum și pentru informații suplimentare privind întocmirea dosarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI JIU anunţă întreruperea...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °