spot_img

Amenințări cu acte de violență și agresiune sexuală la adresa unei familii din Bâlteni

Un bărbat a fost reținut după ce a amenințat pe internet o familie din Bâlteni. Asupra învinuitul au fost descoperite și obiecte periculoase.

„La data de 11 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați prin plângere de un bărbat de 41 de ani, din comuna Bâlteni și de soția sa, cu același domiciliu, cu privire la faptul că un bărbat de 34 de ani, din orașul Rovinari, prin intermediul unor videoclipuri postate în dimineața aceleiași zile, pe o rețea de socializare, la secțiunea ,,poveste”, le-ar fi adresat injurii și amenințări cu acte de violență și agresiune sexuală, atât la adresa celor doi, cât și la adresa fiului minor al acestora.

Având în vedere aceste aspecte, polițiștii l-au identificat pe bărbatul de 34 de ani, pe raza orașului Rovinari, în incinta unui local public, ocazie cu care, în interiorul localului, pe una dintre mese, au fost descoperite mai multe bunuri, despre care bărbatul a declarat că îi aparțin, iar printre acestea se afla și un cuțit tip briceag, obiect considerat periculos a fi deținut în spații publice.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul din Rovinari, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri legale”, a transmis IPJ Gorj.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a modului de desfășurare a evenimentelor și luarea măsurilor legale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
ploaie puternică
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
63 %
1.4kmh
88 %
mie
25 °
J
25 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °