spot_img

Programul Prima Conectare, „aduce” canalizare gratuită în Runcu

Sute de familii din localitatea Runcu, județul Gorj, vor beneficia de racord la canalizare, gratuit. Ajutorul vine din partea Administrației Fondului pentru Mediu prin programul Prima Conectare.Astăzi, 01.08.2024, s-a semnat contractul de lucrări între Aparegio Gorj, în calitate de beneficiar și Eurodacos SRL, antreprenorul ce va materializa această investiție. Valoarea contractului este de 2.623.407.86 lei fără TVA, termenul de execuție va fi de 18 luni și vor fi realizate un număr de 388 de racorduri de canalizare în satele Bâlta și Bâltișoara.

Prin programul Prima Conectare, persoanele cu venituri reduse pot beneficia, indirect, de o finanțare de cel mult 1.900 de euro. Potrivit regulilor programului, banii nu pot fi ceruți autorităților direct de beneficiarii finali ai lucrărilor, ci doar prin intermediul operatorilor de apă și canalizare.
Pentru a beneficia de sprijin, doritorii trebuie să facă dovadă că sunt proprietarii locuinței şi că venitul pe membru de familie nu depășește 3.000 lei(nivelul salariul minim brut aflat în plată).
Programul Prima Conectare a avut în anul 2024, două runde de finanțare. Măsura de sprijin face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar perioada estimată de implementare a activităților proiectului este 30 iunie 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...
Județul Gorj
ploaie ușoară
21.2 ° C
21.2 °
21.2 °
48 %
4.1kmh
100 %
mie
23 °
J
27 °
vin
21 °
S
27 °
D
32 °