spot_img

Doi polițiști gorjeni au salvat un cal care agoniza într-un șanț. FOTO!

Doi polițiști gorjeni au devenit salvatorii unui cal prăbușit pe marginea unui drum. Animalul era legat la o căruță, dar nu reușea să se ridice în picioare. Oamenii legii l-au eliberat, iar cercetările au scos la iveală că atelajul hipo a fost implicat într-un accident rutier.

Oamenii legii l-au găsit și pe proprietarul animalului.

„Aseară, polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Narciselor, din localitate, au observat că un cal care era legat la căruță era răsturnat pe carosabil, fiind în stare de agonie.

Polițiștii Bordea Cristian și Gorjanu Narcis, în ajutorul cărora au venit și doi agenți de pază și protecție, care treceau prin zonă, au tăiat imediat căpăstrul calului și legăturile care-l țineau prins la pământ, de căruță și l-au eliberat.

Deși epuizat, calul și-a revenit în scurt timp, spre bucuria celor patru oameni de bine, care și-au început tura de noapte salvând viața unuia dintre cele mai frumoase și prietenoase animale.

Totodată, polițiștii și agenții de pază și protecție au eliberat partea carosabilă, trăgând căruța și fânul pe trotuar, pentru ca circulația în zona să se poată desfășura în condiții optime.

Partea a doua a poveștii constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat proprietarul atelajului hipo și au constatat că acesta ar fi fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, doar cu pagube materiale, iar polițiștii rutieri au luat măsurile legale, solutionând evenimentul ca tamponare.

Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului în vederea luării măsurilor legale, precum și pentru examinarea și constatarea stării de sănătate a exemplarului cabalin.

În cauză nu s-a impus emiterea unui ordin de plasare în adăpost a animalului, acesta nemaifiind într-o stare de pericol și având în vedere că a fost dentificat proprietarul.

Biroul pentru Protecţia Animalelor aminteşte că, potrivit legii, deţinătorii de animale sunt obligaţi să le asigure acestora un adăpost corespunzător, hrană şi apă în cantităţi suficiente, precum şi posibilitatea de mişcare.

Nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei”, au transmis oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
ploaie puternică
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
63 %
1.4kmh
88 %
mie
25 °
J
25 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °