spot_img

Familie terorizată de unul din membrii

La data de 18 august a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie de 63 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că are un conflict cu fiul său, care se manifestă agresiv.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, un bărbat, de 43 de ani, din comuna Turburea, ar fi lovit-o cu palma, în zona capului, pe mama sa, iar pe tatăl său, de 68 de ani, l-ar fi amenințat cu moartea.

În conflict a intervenit, pentru aplanare, fratele bărbatului de 43 de ani, din aceeași localitate, ocazie cu care ar fi fost alergat de acesta și amenințat cu moartea, cu un topor.

Femeia nu prezenta leziuni vizibile și nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit formularele de evaluare a riscului, în raport cu cele trei victime, ocazie cu care a rezultat un risc iminent, în toate cazurile, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și amenințare”, transmite IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
88 %
0.9kmh
99 %
mar
9 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °