spot_img

A furat un ATV și nu a știut să îl conducă 

Un bărbat din Călărași care a văzut un ATV pe margine unui drum din comuna Polovragi s-a gândit să se distreze. A urcat pe vehicul și a plecat, doar ca neștiind să îl conducă l-a avariat.

„La data de 21 februarie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat, de 31 de ani, din județul Călărași, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a distrus un ATV.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul Poliției Orașului Novaci care a efectuat verificări, stabilindu-se că bărbatul se afla staționat cu ATV-ul pe un drum forestier din comuna Polovragi și la un moment dat, o persoană necunoscută s-ar fi urcat pe ATV fără acordul acestuia, s-a plimbat cu vehiculul, răsturnându-se și provocandu-i avarii, după care a fugit de la fața locului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și distrugere”, transmis IPJ Gorj.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au procedat la identificarea persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și distrugere, în identitatea unui bărbat, de 29 de ani, din Polovragi, cercetările fiind continuate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °