spot_img

Percheziții de proporții într-un dosar de spălare de bani

Polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județele Gorj, Mehedinți, Dolj și Ilfov, într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălarea banilor. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2021 – iunie 2024, 5 persoane ar fi sprijinit un grup infracțional organizat, constituit în anul 2021 (destructurat în luna iunie 2024) în scopul obținerii, în mod fraudulos, a unor sume importante de bani de la mai multe O.I.R.E.P. – uri (Organizații de Îndeplinire a Răspunderii Extinse a Producătorilor) prin raportarea unor cantități fictive de deșeuri provenite din ambalaje, presupus reciclate/valorificate.

De asemenea, persoanele în cauză ar fi determinat, cu intenție, reprezentanții O.I.R.E.P.-urilor să inducă în eroare, fără vinovăție, Administrația Fondului pentru Mediu prin sustragerea de la plata taxei de 2 lei pentru fiecare kilogram de deșeu provenit din ambalaje nereciclate sau nevalorificate.

Persoanele cercetate, administratori ai unor societăți comerciale sau persoane fizice, ar fi întocmit în fals documente financiar contabile care să justifice achizițiile fictive de deșeuri, efectuate de societățile comerciale controlate de liderii grupului infracțional. Prin aceste acțiuni ar fi facilitat înregistrarea achizițiilor fictive în evidențele contabile ale firmelor și transmiterea de raportări nereale către O.I.R.E.P.-uri. Prejudiciul estimat, aferent activității infracționale, este de 21.139.080 de lei. Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Mehedinți și Ilfov, Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova și Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov ,,Lascăr Catargiu”.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a transmis IPJ Gorj.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
55 %
1kmh
100 %
mar
19 °
mie
24 °
J
26 °
vin
22 °
S
26 °