spot_img

Sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu va fi iluminat în culorile roz şi bleu

În semn de solidaritate cu părinții care au suferit pierderea copiilor, faţada clădirii Primăriei Municipiului Târgu Jiu va fi iluminată în culorile roz şi bleu în seara zilei de 15 octombrie 2025.

Această iniţiativă face parte din proiectul „Mame cu braţele goale” si marchează Ziua Părinţilor de Îngeri – instituită prin Legea nr. 186/2024, o zi națională de comemorare a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Prin acest gest simbolic, Primăria Municipiului Târgu Jiu se alătură comunităţilor din întreaga lume care, în fiecare an, pe 15 octombrie, transmit un mesaj comun de recunoaştere şi solidaritate faţă de părinții care trăiesc pierderea unui copil: „Durerea ta este văzută. Copilul tău nu este uitat.” Luminile roz şi bleu vorbesc despre absențe care dor şi despre iubirea care rămâne. Aduc vizibilitate unei suferințe adesea nerostite şi unesc comunitatea într-un gest comun de empatie. Acest demers simbolic al recunoaşterii şi sprijinului faţă de părinţii îndoliaţi este deja o tradiție în ţäri precum Marea Britanie, Canada, Australia și Statele Unite, iar din 2024 România se alătură acestor inițiative printr-un cadru legislativ dedicat şi prin implicarea tot mai numeroaselor instituții publice și culturale.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °