spot_img

Primăria Târgu Jiu anunță măsurile de organizare a Târgului de Mărțișor 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a stabilit măsurile privind organizarea „Târgului de Mărțișor”, eveniment care se va desfășura în perioada 24 februarie – 9 martie 2026.

Potrivit anunțului oficial, mărțișoarele, obiectele artizanale și produsele tematice specifice evenimentului vor fi comercializate în Piața Prefecturii, în pavilioane puse la dispoziția comercianților, contra cost, de către Societatea EDILITARA PUBLIC S.A. Florile vor fi vândute în zona de sud a Căii Eroilor, în proximitatea magazinului Carrefour (zona sediilor partidelor politice), în pavilioane aparținând comercianților.

Cererile de participare pot fi depuse până la data de 11 februarie 2026, la registratura instituției din Bulevardul Constantin Brâncuși nr. 19 sau prin e-mail, la adresa primariatargujiu@targujiu.ro. Dosarul trebuie să conțină, în copie, actul de identitate și/sau certificatul de înregistrare emis de Registrul Comerțului, declarația de impunere completată și dovada achitării taxei de ocupare a terenului.

Repartizarea locurilor se va face prin tragere la sorți, în data de 23 februarie 2026, ora 10:00, în incinta Stadionului Municipal, pentru comercianții care au depus cererile în termen și sunt prezenți la apelul nominal, legitimați cu documentele necesare, în limita locurilor disponibile. Cererile depuse după data-limită nu vor fi luate în considerare la tragerea la sorți.

Solicitanții care nu sunt prezenți la apelul nominal nu vor participa la tragerea la sorți și nu li se va restitui taxa achitată. În schimb, comercianții care nu sunt selectați, deși au fost prezenți, vor primi taxa înapoi. Fiecărui comerciant i se va repartiza un singur amplasament, în ordinea tragerii la sorți.

Taxa pentru pavilion va fi achitată la reprezentantul EDILITARA PUBLIC S.A., iar pavilionul va fi preluat pe bază de proces-verbal. Comercianții care refuză preluarea își pierd dreptul la un alt amplasament și la restituirea taxei, locurile fiind redistribuite.

Pavilioanele și amplasamentele rămase nerepartizate după tragerea la sorți pot fi atribuite solicitanților care au depus cereri ulterior sau celor care solicită participarea în timpul desfășurării evenimentului.

Pe durata târgului, comercianții au obligația de a păstra curățenia și de a respecta ordinea și liniștea publică în zona în care își desfășoară activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
92 %
0.4kmh
99 %
mar
8 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °