spot_img

Comuna din Gorj fără niciun metru de canalizare

În 2023 sunt comune în județul Gorj care nu au nici măcar un metru de canalizare. Un exemplu în acest sens poate fi luată localitatea Aninoasa. Sunt aproape 10 ani de când autoritățile  au reușit să obțină o finanțare europeană pentru a face 3 kilometri de canalizare, dar oamenii au refuzat să se branșeze la ea.  Mai mult decât atât, între timp, elementele din sistemul de canalizare au fost furate bucată cu bucată.

 

Printr-un proiect pe fonduri europene, canalizarea din satul Bobaia a fost realizată în anul 2014, dar doar pe o distanță de 3 kilometri din sat. Nu a fost funcțională niciodată.

„În privința canalizării… nu avem niciun metru de canalizare funcțională. Este o canalizare în satul Bobaia, de vreo trei kilometri, dar care nu este funcțională. Nu a fost funcțională niciodată, a fost recepționată, dar s-a motivat că s-au furat motoarele de la stația de epurare. Cum s-au furat, nu se știe”, a declarat Marius Dimulescu, președintele PNL Aninoasa, într-o emisiune la Gorj Tv.

Canalizarea cu pricina nu numai că nu a fost folosită deloc, dar le-a adus și numai probleme celor din administrația locală. Primarul din Aninoasa, Ilie Petroi a afirmat în repetate rânduri că de câte ori plouă în zonă, angajații instituției merg cu o vidanjă și scot apa din cămine pentru a nu refula. În plus, tot din cauza acestui proiect, primăria a avut conturile blocate, iar accesul la fondurile europene a fost restricționat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
57 %
3.8kmh
100 %
vin
20 °
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °