spot_img

Scandal într-o școală din Târgu Jiu. Un elev a fost reținut! 

Un elev din Gorj a fost reținut  după ce a agresat o colegă. Fata a alertat oamenii legii acuzând fapte de violență. Ulterior, tânărul incriminat i-a transmis amenințări, mama victimei solicitând, și ea, sprijinul autorităților.

„La data de 31 martie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată direct de o tânără de 16 ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că ar fi fost lovită cu piciorul de un coleg.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că tânăra, elevă la o instituție de învățământ din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla în pauza dintre ore, ar fi fost lovită cu piciorul de un alt coleg de 18 ani, din orașul Târgu-Cărbunești.

Ulterior, mama fetei a sesizat din nou Poliția cu privire la faptul că tânărul i-a transmis acesteia mai multe mesaje de amenințare, provocându-i o stare de temere.

În urma administrării probatoriului, la aceeași dată, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale l-au reținut pentru 24 de ore pe tânărul de 18 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
94 %
0.4kmh
94 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °