spot_img

Peste 2000 de cutremure în Gorj. Noi explicații despre seismicitatea din Oltenia

Noi informații despre cutremurele din zona Olteniei au fost date publicității. Specialiștii din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP explică, într-o postare, pe site-ul oficial, care sunt cauzele, dar și caracteristicile seismelor produse în județul Gorj.

În ultimele două luni, în Oltenia, au fost înregistrate aproximativ 2150 de cutremure. Dintre acestea, 36 au avut o magnitudine mai mare de 3 pe scara Richter. Cele produse pe 13 și 14 februarie sunt catalogate de specialiști ca fiind „cea mai intensă activare a zonei de când există monitorizare seismică în această regiune”.

„Regiunea Nord Vest Târgu Jiu, jud. Gorj a fost cunoscută, până de curând, ca fiind o zonă seismică care produce, de regulă, cutremure de suprafață mici şi moderate.  Începând cu 13 februarie 2023, odată cu producerea cutremurului de 5.2 ML, această zonă a devenit epicentrul cercetătorilor, în ceea ce privește reevaluarea hazardului și a riscului seismic în regiunea Olteniei şi a Carpaţilor Meridionali. Astfel, au fost înregistrate aproximativ 2150 de cutremure, 36 dintre acestea având o magnitudine ≥ 3 ML.

Sistemul de tip dublet seismic, înregistrat în zilele de 13 și 14 februarie, reprezintă cea mai intensă activare a zonei de când există monitorizare seismică în această regiune. Cele trei cutremure cu magnitudini de 4.9 ML, respectiv 5.2 și 5.7 ML au fost resimțite cu intensitățile V-VI pe scara Mercalli în zona epicentrală şi au produs avarii minore și moderate.

Energia eliberată de cutremure este convertită în unde seismice ce se propagă la suprafața Pământului, iar cantitatea de energie eliberată este proporțională cu magnitudinea lor. O creștere cu o unitate a magnitudinii înseamnă o creștere de 30 de ori a energiei eliberate. Un cutremur cu anumită magnitudine poate fi echivalentă cu explozia subterană a unei anumite cantități de trinitrotoluen (TNT) sau a unei bombe nucleare. Energia unui cutremur se poate calcula folosind megatone de TNT ca unitate de energie. Bomba atomică de la Hiroshima a eliberat o cantitate de energie similară unui cutremur de magnitudine Mw=6.

Aceste cutremure sunt de natură tectonică, seismicitatea din această zonă datorându-se tensiunilor acumulate la contactul dintre Platforma Moesică  Soluțiile planelor de falie sugerează că aceste șocuri sunt de tip faliere normală și sunt produse de falii orientate NE-SV. Sectorul sudic al Carpaților Meridionali constă din mai multe blocuri tectonice mai mici, comparativ cu cel nordic, la nivelul crustei fiind mai multe sisteme de falii cu orientarea determinată de lanțul muntos. Conform studiilor, cutremurele moderate din anii 1912 și 1963 au avut loc în Bazinul Hațegului, în intersecția faliilor FSC-SHB-ZFR-Fcio.

Numărul mare de replici înregistrate după cutremurele moderate din Gorj se datorează dezvoltării Rețelei Seismice Naționale, care a permis o înregistrare și o detectare mai precisă a cutremurelor și microcutremurelor. Cu siguranță că și cutremurele moderate din trecut au fost urmate de multiple replici, dar acestea nu au fost înregistrate anterior din cauza absenței instrumentelor de măsură și a nivelului de înțelegere a fenomenului seismic”, se arată într-o informare transmisă de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °