spot_img

Vreme frumoasă, de Paște

Valorile termice maxime în perioada pascală vor fi generoase şi vor ajunge chiar şi la 22 de grade Celsius, a declarat, pentru Agerpres, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Raul Ilea.

„La nivel general, în ceea ce priveşte valorile de temperatură, în această perioadă minimele termice se vor încadra între -1 grad, în estul Transilvaniei, şi 11 grade pe Litoral, iar în Bucureşti vor fi 6 grade. Pentru ziua de mâine, sâmbătă, vom avea o vreme caldă la nivelul întregii ţări în partea de sud şi est, cu maxime între 12 şi 22 de grade şi minime între -1 grad şi 11 grade. Vor fi înnorări temporar accentuate în rest, cu descărcări electrice local în nord, centru, vest şi, izolat, în rest”, a spus Ilea.

 

Acesta a precizat, totodată, că, în prima zi de Paşte, vremea va avea caracteristici normale pentru această perioadă.

„În ziua de Paşti, vreme normală din punct de vedere termic în toată ţara, cu maxime între 13 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în nord-vest, şi minime între 5 şi 10 grade. Din acest punct de vedere, vremea va fi şi instabilă, în sensul de temporar accentuată, în vest, centru şi nord, local în sud-est. Noaptea, şi în rest, pe alocuri”, a precizat specialistul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °