spot_img

La cumpărături cu un card furat

Un tânăr din comuna Câlnic a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce a furat un portofel. Până să fie prins, a făcut cumpărături cu unul din cardurile găsite în portofel. Cel mai probabil asta l-a și dat de gol, iar polițiștii au reușit să-l prindă.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul a mers la cumpărături cu un card furat nu mai puțin de 17 ori.

„La data de 19 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 26 de ani, din comuna Cîlnic, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 16 august 2022, tânărul ar fi sustras portofelul unui bărbat, care se afla în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu.

După comiterea furtului, tânărul ar fi efectuat 17 tranzacții neautorizate cu unul din cardurile găsite în portofel la mai mulți comercianți de pe raza municipiului Târgu Jiu și localităților Câlnic și Telești.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
57 %
3.8kmh
100 %
vin
20 °
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °