spot_img

Roșia de Amaradia: 400 de miliarde investite în infrastructura rutieră

Drumurile sunt carte de vizită a unei localități! Plecând de la această premisă, administrația locală din comuna Roşia de Amaradia a pus accent, în ultimele luni pe modernizarea completă a infrastructurii rutiere. 

Pas cu pas, obiectivul a fost atins și, confirmă primarul localității, Liviu Cotojman, doar pentru asfaltarea drumurilor s-au obținut finanțări de aproximativ 400 de miliarde.

„Am asfaltat până acum drumurile din localitatea Roșia de Amaradia cu finanțări obținute de la CNI, iar acum continuăm, într-o a doua etapa tot cu bani de la Compania Națională de Investiții. De asemenea, am accesat proiecte prin programul Anghel Saligny și vom moderniza anumite drumuri care, din cauza uzurii și a alunecărilor de teren, prezentau disconfort pentru cetățeni. O să fie fie frezate și apoi o să se toarne un strat de bitum deasupra. Practic, după aceste investiții se va încheia activitatea de asfaltare a tururor drumurilor din localitatea Roșia de Amaradia. A fost un obiectiv îndrăzneț pentru mine și pentru administrația locală pe care o conduc, dar pe care l-am îndeplinit cu succes. Asta mă determină să îmi propun un nou obiectiv, pentru mandatul următor, și anume, asfaltarea drumurilor de tarla, spre proprietățile oamenilor din Roșia de Amaradia, aflate în extravilanul localității”, a afirmat primarul localității Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Adriana Antoni a ridicat publicul în picioare, la a doua seară a Festivalului Berii din Târgu Jiu

A doua seară a Festivalului Berii din Târgu Jiu...

Accident rutier cu patru mașini implicate, la Cornești. Trei persoane au fost rănite

Un accident rutier în care au fost implicate patru...

Cămin modernizat și noi investiții la Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu

Elevii Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu...

Festivalul Berii la Târgu Jiu

În perioada 21–23 august 2026,  în Parcul Narciselor gorjenii...

Mașină printre mesele unei terase din zona pietonală. Șoferul, căutat de Poliția Locală

Un incident revoltător a avut loc în zona pietonală...
Județul Gorj
cer senin
15.2 ° C
15.2 °
15.2 °
66 %
0.8kmh
0 %
lun
32 °
mar
31 °
mie
24 °
J
25 °
vin
26 °