spot_img

Se reiau protestele minerilor

Angajații CE Oltenia au în plan să reia protestele în centrul Municipiului Târgu Jiu. Liderii de sindicat susțin că în acest moment se poarte discuții cu angajații pentru reluarea mitingurilor. Nemulțumirile sunt legate de legea pensionarii anticipate dar și condițiile grele de muncă din cariere.

Liderul de sindicat Manu Tomescu, unul dintre cei mai vehemenți protestatari, critică nepăsarea clasei politice vis a vis de nevoile oamenilor.
„Consultăm și noi colegii într-un mod transparent și probabil că vom relua protestele din moment ce liderii politici au cu totul alte interese și nu fac demersuri pentru a debloca această lege, această nedreptate care ni se face. Decizia Înaltei Curți este undeva pe 13 martie, s-a amânat, nu avem nicio certitudine că nu se va mai amâna poate vreodată. Noi am avut o discuție cu președintele PSD Gorj și a rămas ca în primele 2 săptămâni ale lunii februarie să facă demersuri în așa fel încât să bage noul proiect în cele 2 comisii care au mai rămas, în Parlament și, după aceea, să meargă noul proiect la vot. Ori, vedem că nu s-a făcut niciun demers în acest sens. Am căutat și am văzut că nu este pusă pe ordinea de zi nici săptămâna viitoare în nicio comisie acest nou proiect. Tocmai de aceea, vrem să vorbim între noi și cred că Sindicatul Energia Rovinari va relua protestele în așa fel încât să punem o presiune publică pe factorul politic”, a transmis sindicalistul.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Minoră pe motocicleta, acroșată de un șofer neatent

Polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel...

Avarie la rețeaua de apă de la Sadu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU, anunţă intreruperea furnizarii...

Distracție pe cinste la Happy Easter, eveniment organizat în Târgu Jiu 

Atmosferă de sărbătoare, muzică și voie bună la evenimentul...

Contract de peste 25 milioane lei pentru modernizarea sistemelor de apă și canalizare din Rovinari și Turceni

Aparegio Gorj S.A. cu sprijinul antreprenorul Nedeias Group SRL,...

Bani furați de la un bunic din Motru

Polițiști din Motru au identificat, reținut pentru 24 de...

Zici de sancțiuni, aplicate de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...
Județul Gorj
cer fragmentat
19 ° C
19 °
19 °
28 %
2.1kmh
70 %
D
19 °
lun
16 °
mar
13 °
mie
8 °
J
14 °