spot_img

Programul Prima Conectare, accesat doar în Runcu și Motru

Persoanele cu venituri reduse primesc sprijin financiar pentru a beneficia de branșare la apă și racordare la canalizare, gratuit. Ajutorul vine din partea Administrației Fondului pentru Mediu prin programul Prima Conectare.

Prin programul Prima Conectare, persoanele cu venituri reduse pot beneficia, indirect, de o finanțare de cel mult 1.900 de euro. Potrivit regulilor programului, banii nu pot fi ceruți autorităților direct de beneficiarii finali ai lucrărilor, ci doar prin intermediul operatorilor de apă și canalizare.

” La nivelul județului Gorj, din cele 20 de unități administrativ teritoriale în care Aparegio operează, doar 2 au primit solicitări din partea populației pentru accesarea programului. Este vorba despre localitatea Runcu cu 388 de cereri pentru care s-a semnat contractul de finanțare în prima sesiune a programului si pentru care s-a alocat suma de 737.200 euro, 3.626.655,40 lei, fără TVA. Gospodăriile se regăsesc în satele Bâlta și Bâltișoara . A doua localitate care va accesa acest program este Motru cu 65 de cereri(Horăști,Râpa,Însurăței, Ploștina, Roșiuța, Motru),contractul de finanțare urmând a fi semnat.

Pentru a beneficia de sprijin, doritorii trebuie să facă dovadă că sunt proprietarii locuinței şi că venitul pe membru de familie nu depășește 3.000 lei(nivelul salariul minim brut aflat în plată). Solicitările vor fi depuse la primăria de care aparțin, urmând ca dosarele să fie depuse la compania de apă și canal.

Programul Prima Conectare se află la a doua rundă de finanțare, termenul limită fiind 26.07.2023. Suma alocată pentru această sesiune este de 747 milioane de euro fără TVA, respectiv peste 889 milioane lei cu TVA . Măsura de sprijin face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar perioada estimată de implementare a activităților proiectului este 30 iunie 2026″, a transmis Nicoleta Daniela Bărbat, purtătorul de cuvânt al Aparegio Gorj.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Intervenție contracronometru în Drăguțești: bărbat surprins sub un cap tractor, resuscitat la fața locului

Mobilizare impresionantă de forțe de intervenție, miercuri, în comuna...

Micii târgujieni așteptați la Film în Parc

FILM ÎN PARC revine în Parcul Debarcader mâine, 25...

Primele contracte pentru pasajele pietonale din centrul Târgu Jiului au fost semnate

Municipiul Târgu Jiu face un pas important în implementarea...

„Certificatul de naștere” al Coloanei Infinitului, expus la Parlamentul European

La inițiativa vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, la sediul...

„O ie cât un sat”, lansată de Sânziene în Parcul Coloana fără Sfârșit

Cu ocazia sărbătorii de Sânziene, Docuart lansează proiectul „O...

Stațiunea Săcelu își redeschide porțile

Stațiunea balneoclimaterică Săcelu, aflată în administrarea Complexului Energetic Oltenia,...
Județul Gorj
cer senin
28.3 ° C
28.3 °
28.3 °
57 %
0.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
30 °
S
31 °
D
33 °