spot_img

Prefectul de Gorj: Transalpina nu îndeplinește toate condițiile de siguranță. Urmează investiții serioase!

Transalpina, cea mai înaltă șoseaua din România va beneficia de investiții serioase, începând de anul viitor. Informația a fost dezvăluită de prefectul județului Gorj, Iulian Popescu. Acesta a recunoscut că în momentul de față Drumul Regelui nu oferă toată siguranța necesară turiștilor, dar acest aspect va fi remediat în viitorul apropiat. 

 

Transalpina are nevoie de îmbunătățiri considerabile, dat fiind faptul că de la an la an a devenit o destinație tot mai atractivă pentru turiștii din toate colțurile lumii. Este nevoie de mai multe parcări, de parapeți, de îndepărtarea anumitor bucăți din stânci pentru a crește siguranța rutieră și lista poate continua. Toate aceste aspecte sunt în atenția autorităților județene, care dau asigurări că începând cu 2024 spectaculosul drum va beneficia de o serie de investiții.

„Am discutat cu reprezentanții CNAIR și ai Ministerului Transporturilor pentru ca spre partea a doua a anului, spre iarnă, să scoată la licitație un caiet de sarcini care să prevadă un studiu privind îmbunătățirea traficului sau care sunt investițiile necesare pentru a face circulația pe Transalpina mult mai bună și mai sigură. (…) În acest moment Transalpina nu îndeplinește toate condițiile de siguranță. Tot timpul am beneficiat de o înțelegere din partea tuturor autorităților pentru că înțelegem cât de important este acest drum, dar sunt anumite aspecte cu care nu ne putem juca și atunci, pentru binele tuturor, drumul acesta trebuie pus în siguranță și, în primul rând, trebuie adaptat la cerințele anului 2023”, a declarat prefectul județului Gorj, Iulian Popescu la Accent Tv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
ploaie puternică
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
63 %
1.4kmh
88 %
mie
25 °
J
25 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °