spot_img

Benzinărie spartă de un șofer depistat pozitiv la cannabis

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe DN 67 Bălești, fiind sub influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cannabis.Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

„Din verificarea în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din anul 2021.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are suspendat acest drept și aflat sub influența substanțelor psihoactive.

Totodată, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au continuat cercetările, stabilind că bărbatul ar fi sustras în noaptea de 9/10 iunie a.c., un sertar metalic în care se afla suma de 100 de lei și mai multe pachete de țigări, din incinta unei stații peco, din comuna Bălești.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este de aproximativ 9000 de lei.

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate de polițiști și restituite persoanei vătămate.

În urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbat”,a transmis IPJ Gorj.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Razie la Motru împotriva dezmembrărilor auto ilegale. Au fost întocmite dosare penale și aplicate amenzi

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, în...

Cuplurile din Târgu Jiu care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt invitate la „Nunta de Aur” 2026

Primăria Municipiului Târgu Jiu a deschis înscrierile pentru ediția...

„INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”, spectacol în aer liber la Târgu Jiu

Târgu Jiu va găzdui pe 27 iulie 2026, de...

Gorj: Caz grav de violența în familie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea,...

Atenție! Restricții pe o rută circulată din Gorj!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează participanții la trafic...

Se deschide zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu

Zona de sud a centrului pietonal din Târgu Jiu...
Județul Gorj
ploaie puternică
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
63 %
1.4kmh
88 %
mie
25 °
J
25 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °