spot_img

Roșia de Amaradia, localitatea în care nu se pune restricție la apă

Investițiile făcute de administrația locală, în ultimii ani, au făcut ca pe toată perioada verii locuitorii comunei Roșia de Amaradia să nu ducă lipsa apei potabile. Mai mult decât atât, oamenii au primit acordul primarului să folosească apa pentru a uda grădinile cu fructe și legume.

 

Majoritatea localităților din județul Gorj se confruntă, în lunile de vară, cu debit scăzut sau chiar cu lipsa apei potabile. Au fost cazuri când s-au pus restricții și oamenii au avut apă la robinete din două în două zile. La polul opus se află localitatea Roșia de Amaradia. Acolo, de câțiva ani, a fost rezolvată această problemă după ce au fost forate câteva puțuri de mare adâncime.

„Chiar daca vremea a fost cum a fost, chiar și în cele mai secetoase perioade, la fel ca în anii anteriori, în localitatea Roșia de Amaradia nu au fost probleme cu apa potabilă. Oamenii au avut la discreție și au putut-o folosi așa cum au avut nevoie, pentru consum propriu, pentru animale sau pentru a uda grădinile. Și în momentul de față puțurile sunt pline, deci nu există pericolul să rămâne fără apă”, a afirmat primarul localității Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

De precizat ar fi faptul că în Roșia de Amaradia prețul apei potabile este unul extrem de mic, aproximativ 2 lei metrul cub.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Iulius-Dan Plaveti, noul președinte al Directoratului Hidroelectrica

Iulius-Dan Plaveti, actualul director general al Complexul Energetic Oltenia,...

Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită cu fast la Bumbești-Jiu

Pe 1 iunie Orașul Bumbești-Jiu a marcat Ziua Internațională...

Vremea capricioasă nu le strică bucuria copiilor. Ziua Copilului este sărbătorită în Parcul Narciselor

Chiar dacă vremea nu este cea mai prietenoasă, copiii...

APAREGIO încurajează plata online a facturilor prin portalul ApaRegio  

Pentru evitarea eventualelor întârzieri în procesarea plăților și pentru...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. - CED TARGU-JIU, anunţă intreruperea furnizarii...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
92 %
0.9kmh
94 %
S
17 °
D
25 °
lun
27 °
mar
27 °
mie
28 °