spot_img

Decesul unui bărbat din Licurici, investigat de polițiștii gorjeni

Polițiștii gorjeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții unui bărbat din comuna gorjeană Licurici. În urmă cu doar câteva zile, acesta a fost transportat la Spitalul din Craiova, cu arsuri grave, după ce o butelie de aragaz i-a explodat în casă.

Câteva zile mai târziu, bărbatul a decedat pe patul de spital. Poliția investighează cum s-a produs tragedia în urma căreia omul și-a pierdut viața.

„La data de 08 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Târgu Cărbunești au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgenta Craiova despre faptul că un bărbat, domiciliat în comuna Licurici, a decedat, fiind internat în această unitate spitalicească din data de 05 octombrie a.c, ca urmare a unor arsuri suferite. 

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești. 

 Se efectuează cercetări cu privire la cauzele și condițiile care au condus la producerea evenimentului”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer fragmentat
26 ° C
26 °
26 °
39 %
2.5kmh
80 %
vin
25 °
S
20 °
D
22 °
lun
21 °
mar
17 °