spot_img

Accident rutier cu patru victime

Accident rutier pe Drumul Național 67! Patru persoane au ajuns la spital după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat mașina cu mașina.

„În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați cu privire la producere unui accident rutier.

Din primele verificări efectuate de către polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Râmnicu Vâlcea spre Târgu Jiu, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, răsturnându-se.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor 3 pasageri din autoturism, toți fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto deținea permis de conducere valabil și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare, polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului”, transmite IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
84 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
16 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °