spot_img

Scandal la pariuri sportive: unul în arest, altul la spital

Doi bărbați s-au luat la bătaie într-o sală de pariuri sportive! Și-au împărțit pumni și picioare până când unul dintre ei a ajuns la spital. Celalalt bătăuș a fost băgat în spatele gratiilor. 

 

„În seara zilei de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Oraș Târgu Cărbunești au fost sesizați cu privire la producerea unui conflict între două persoane, la o agenție de pariuri din localitate.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan izbucnit între doi bărbați, în vârstă de 32 și 56 de ani, din localitățile Pojogeni și Târgu Cărbunești, aceștia s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele în zona corpului și a feței.

În urma conflictului, bărbatul în vârstă de 56 de ani, a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ulterior, cercetările fiind continuate și sub aspectul infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma activităților desfășurate de polițiști, față de bărbatul de 32 de ani, a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, transmite IPJ Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Primăria Drăguțești primește cereri pentru ajutorul de încălzire. Care sunt condițiile și actele necesare

Vești bune pentru cetățenii din localitatea Drăguțești! Aceștia pot...

Și-a agresat și sechestrat soția

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați...

Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, timp de peste o săptămână

Șoferii din Târgu Jiu trebuie să se pregătească pentru...

Furturi repetate la Rovinari, același protagonist

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat un...

Anunț Aparegio Gorj

Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu, anunță întreruperea furnizării...

Performanța școlară, celebrată la Târgu Jiu. 133 de elevi au fost premiați de municipalitate

Elevii din Târgu Jiu care au obținut rezultate la...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
88 %
0.9kmh
99 %
mar
9 °
mie
16 °
J
16 °
vin
17 °
S
14 °