spot_img

Pericol pe stradă: s-a urcat băut pe bicicletă

Un bărbat din comuna Bălești a ajuns la spital după ce a căzut de pe bicicletă. Bărbatul se afla în stare de ebrietate, iar asta l-a făcut să se dezechilibreze și să cadă.

 

„În după-amiaza zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Bălești, în care a fost implicat un biciclist.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN-67-Bălești, din direcția localității Târgu Jiu către Bălești, s-ar fi dezechilibrat și a căzut la nivelul solului.

În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În urma testării biciclistului de către polițiști cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,71 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i totodată recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră

Peste 180 de amenzi aplicate de ITM Gorj, în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă...

Probleme cu apa la Negomir

Aparegio Gorj S.A. - CED Rovinari anunţă întreruperea furnizării...

Șoferii din Târgu Jiu pot găsi mai ușor un loc de parcare. A fost lansată aplicația „Parcări Târgu Jiu”

O nouă aplicație vine în sprijinul șoferilor din Târgu...

Prins cu lemne furate

Un gorjean, din comuna Padeș, va suporta rigorile legii...

Angajator din municipiul Târgu-Jiu sancționat de ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada...

Se ia apa în Bumbești Jiu

Aparegio Gorj S.A. - CED BUMBESTI-JIU anunţă întreruperea furnizării...
Județul Gorj
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
57 %
3.8kmh
100 %
vin
20 °
S
22 °
D
22 °
lun
22 °
mar
21 °